Calendarul popular a fost de-a lungul vremurilor „măsura timpului” pentru lumea satului românesc. Întreaga viaţă se desfăşoară în legătură cu momentele marcate de Crăciun, Anul Nou, Paşte, Sf. Gheorghe, Sf. Dumitru.

Colindători în muzeu, 2010

Colindători în muzeu, 2010

         Sărbătoarea Crăciunului este una dintre cele mai importante; - ea celebrează Naşterea lui Iisus. Ajunul Crăciunului este considerată ziua care face trecerea de la timpul profan la cel de sărbătoare – de aceea toate activităţile desfăşurate sunt legate de acte ritualice care asigură în credinţa populară sănătatea şi prosperitatea. În casa dinainte se aşează masa de Ajun, cu colac, cozonac, vin, carne şi cârnaţ pentru cetele de colindători, iar pentru copii: pupeze, colăcei, nuci şi mere.

Imagini din expoziţie, sala 4 – Ajunul Crăciunului                   Imagini din expoziţie, sala 4 – Ajunul Crăciunului

Imagini din expoziţie, sala 4 – Ajunul Crăciunului

         Primii care vin la colindat sunt copiii organizaţi din timp în cete, îmbrăcaţi în costume populare, cu traiste pentru daruri şi trec din casă în casă colindând la fereastră până la lăsarea serii, când pornesc cetele flăcăilor.

 

Colindători  cu turca în muzeu, 2010

Colindători cu turca în muzeu, 2010

 

         Cetele flăcăilor sunt acompaniate de instrumentişti, vioară, acordeon, iar când „umblă cu turca”, de fluier, bucium şi bgiduşul turcii. Turca prin joc, pantomimă, dialog, recuzită – crează un spectacol inedit. Deochiată, turca are nevoie pentru a învia de descântecul bgiduşului, pe cântec de fluier. Costumul şi elementele de recuzită ale turcii sunt deosebite; capul este din lemn cu 2 fălci, una fixă şi una mobilă, care „clămpănesc” ritmat şi coarnele fixate pe un băţ pentru a putea fi manevrată în timpul jocului. De cap se prinde un covor, împodobit cu văculii, oglinzi, bucăţi de blană, clopoţei, panglici, cănaci, pene; el acoperă corpul celui care joacă turca.

Copii la colindat în muzeu, 2010

Copii la colindat în muzeu, 2010

         Pluguşorul este un obicei practicat de copii care deschide Anul Nou. Grupuri de băieţi, astăzi şi fete, având clopoţei, buhai, bice, încep uratul în dimineaţa Sf. Vasile. Urarea se face la fereastră, versurile fac referiri la muncile agricole şi se încheie cu urări de sănătate şi belşug. Tot în aceeaşi dimineaţă, copiii pornesc cu Sorcova şi Semănatu – reminiscenţe ale vechilor rituri agrare, boabele de grâu sau porumb aruncate în curţi sunt bune pentru sănătatea păsărilor şi animalelor.

Imagine din expoziţie, sala 4 – obiceiul “Vergelul”

Imagine din expoziţie, sala 4 – obiceiul “Vergelul”

         În seara de Anul Nou se face Vergelul. Scopul acestui obicei este profeţirea timpului, a norocului pentru anul care vine, iar pentru fete aflarea ursitului. Sărbătoarea se încheie cu o frumoasă petrecere.